luni, 16 iulie 2012

Pui cu ardei la cuptor






O zi plina, al carei final m-a prins fara pic de mancare prin frigider. Am facut repede ceva care sa-mi ostoiasca foamea care deja dadea concert prin stomac.

Am pregatit 750gr de piept de pui: spalat, taiat fasiute, asezat intr-un vas de iena si condimentat cu sare si piper. 2 cepe curatate si tocate marunt, alaturi de 4 catei babani de usturoi, tratati in acelasi fel, au fost aruncati peste pui. Am curatat de seminte 2 ardei rosii si i-am taiat fasii; 2 rosii spalate au fost taiate sferturi.


Am completat vasul cu legumele de mai devreme, am presarat deasupra cimbru uscat, am completat cu 100ml supa de pui, am stropit cu o lingura de ulei, putina sare, piper si am bagat vasul in cuptor. Am tinut vasul timp de 40 de minute in cuptorul incalzit la 180 grade; din cand in cand am amestecat in el.

Gustos alaturi de muraturi (preferatele mele).





    


duminică, 15 iulie 2012

Tarta cu gem






Din camara plina de borcane cu gem si dulceata am ales doua borcane de gem de prune si m-am gandit sa le vin de hac. A rezultat aceasta tarta delicioasa si numai buna alaturi de un pahar de lapte.

Aluatul l-am preparat ca aici, adaugand in plus putina de faina (asa mi-a "cerut" compozitia dupa ce am amestecat ingredientele initiale). L-am separat in doua bucati, una dintre ele putin mai mare ca cealalta. Cea mica a fost bagata la rece in frigider, iar pe cealalta am modelat-o (pe masa presarata cu faina) intr-o forma rotunda, cat sa se potriveasca in tava de tarta, peste foaie de copt.


Am amestecat continutul a doua borcane de gem de prune de 400gr cu 5-6 nuci verzi din dulceata, taiate sferturi. Am completat cu miez de nuca maruntit de la 4 nuci uscate si am amestecat. Compozitia am adaugat-o in tava si am ornat deasupra cu fasiute taiate din nbucata de aluat pusa ian frigider, dupa ce am modelat-o intr-o foaie.


Am dat tava in cuptorul incins la 180grade, pentru 30 de minute, pana s-a rumenit.









luni, 9 iulie 2012

Paine irlandeza (Irish soda bread)






Din vacanta petrecuta in Irlanda mi-a ramas in minte painea pe care o incercasem de atatea ori si am stat si m-am gandit: "eu de ce nu as incerca sa fac una acasa?"

Zis si facut: intr-un vas mare am amestecat 4 cani de faina cu 4 linguri de zahar, o lingurita bicarbonat de sodiu, o lingurita praf de copt, jumatate lingurita de sare. Am completat cu 1 ou batut bine, o cana de lapte batut si jumatate de cana de margarina pentru gatit.


Am transferat aluatul pe masa presarata cu faina si l-am framantat, dandu-i la final o forma rotunda. L-am asezat peste hartie de copt unsa cu margarina si asezata pe o tava. Am tinut tava in cuptor timp de 40 de minute, la o temperatura de 200 grade, pana s-a rumenit.


Nici nu va inchipuiti ce repede s-a mancat, de nu a avut timp sa se raceasca.








duminică, 8 iulie 2012

Ficatei de pui cu mere






Daca pana acum mi se parea ca ficateii nu se regasesc printre cele mai bune variante pentru o masa, aceasta reteta mi-a schimbat total punctul de vedere.

Intr-o lingura de ulei incins am prajit 6 felii de bacon (100gr), taiate fasii, pana au devenit crocante. Am adaugat 2 cepe curatate si taiate rondele, tinandu-le pe foc pana s-au calit. 


Un mar si jumatate, curatat de seminte si taiat felii, l-am pus si pe acesta la calit in tigaie (alaturi de ceapa si bacon). O lingura de otet, 100ml de supa de pui si 50 ml de vin rosu au completat totul si am lasat 10 minute pe foc, sa se combine aromele.

Intr-o alta tigaie am calit ficateii (550gr) intr-o lingura de ulei incins, condimentand cu sare si piper. Am adaugat 50ml de supa de pui si, cand au fost gata, i-am adaugat peste ceapa si mere, am amestecat si i-am mai tinut pe foc inca 5 minute.

Se pot servi cu piure sau cartofi natur.








vineri, 6 iulie 2012

Cartofi noi cu ceapa verde






O reteta scurta si la obiect:

Am calit intr-o lingura de ulei 2-3 catei de usturoi zdrobiti apoi am adaugat 5 cartofi noi mici, curatati de coaja si taiati in jumatate. Cand au fost gata i-am zdrobit usor cu furculita, am adaugat o lingura de pasta de hrean, partea alba de la ceapa verde, tocata marunt, si am ornat cu rondele de frunze de ceapa verde.
Delicios!







marți, 3 iulie 2012

Tarta cu ceapa verde si urda






Aceasta tarta e numai buna pentru picnic sau chiar intr-un pachetel pentru serviciu.
Pentru aluat am amestecat 400gr faina integrala cu un sfert lingurita de sare. Am completat cu 2 oua batute bine si amestecate cu 4 linguri de lapte si 140gr de margarina topita. Aluatul l-am framantat si l-am lasat in frigider la rece timp de jumatate de ora.


Am intins aluatul pe masa presarata cu faina apoi l-am asezat in tava, peste hartie de copt. Am intepat aluatul cu o furculita, am bagat tava in cuptorul incalzit la 200 de grade si am lasat-o 10 minute (aluatul a fost acoperit cu hartie de copt si fasole). Am scos tava, am indepartat hartia de copt si am mai lasat-o in cuptor inca 5 minute.


In acest timp am incins o lingura de ulei intr-o tigaie si am calit 2 cepe tocate marunt si cateva crengute de cimbru uscat. Dupa ce s-au calit am adaugat 8 cepe verzi taiate rondele si le-am lasat inca 15 minute pe foc inainte de a da deoparte tigaia, acoperita cu un capac.



Am condimentat 200 de grame de urda cu sare si piper, am intins-o peste aluatul copt, am asezat deasupra ceapa calita si am dat tava in cuptor timp de 10 minute, la 200 de grade.

Cand a fost gata am lasat-o sa se raceasca si am servit-o cu salata verde.









duminică, 1 iulie 2012

Tabbouleh






Tabbouleh - o masa gustoasa si gata in 10 minute. Asta am pregatit astazi pentru pranz.

Reteta originala cuprinde bulgur, care a fost inlocuit acum de cus-cus (am avut in camara); din acesta am preparat 70gr (jumatate de cana) conform indicatiilor de pe pachet. Acest lucru a presupus amestecul intr-un vas a cantitatii de mai sus cu  jumatate de cana de apa sarata, adusa la fierbere. Am lasat 5 minute acoperit vasul apoi am rasfirat cu furculita, pentru a nu ramane cocoloase.

In acest timp am tocat marunt 2 legaturi de patrunjel proaspat si 2 linguri de menta. 4 rosii mai marisoare le-am curatat de pielita si le-am tocat cubulete (au umplut cam o cana si jumatate); la fel am procedat si cu 2 castraveti mijlocii. Am taiat rondele 3 cepe verzi si am pisat un catel de usturoi. Toate acestea le-am amestecat cu cus-cus si le-am asezat intr-o farfurie.

Deasupra am turnat un sos format din 6 linguri suc de lamaie, 4 linguri ulei, sare si piper.










sâmbătă, 30 iunie 2012

Budinca cu gem la cuptor






Pe cat de simplu este acest desert, pe atat e de bun si usor de facut.
Inspiratia mi-a venit dintr-o revista, am pregatit budinca de cateva ori dar tot nu ma satur.

Am uns cu unt o tava si am pus 150gr de gem in ea, distribuindu-l uniform pe fundul tavii. Gemul a fost de prune, cu bucati de nuci prin ele, homemade by mama.
Am luat 2 franzele proaspete si le-am decupat colturile si coaja de pe partile mai late. Le-am taiat in doua pe lungime apoi fiecare bucata am injumatatit-o din nou, tot pe lungime; am uns cu unt (100gr in total) pe o parte si cu gem de prune (250gr in total) pe cealalta toate fasiile de paine. Le-am strans sub forma de rulouri, avand partea de gem spre interior, si le-am pus intr-o tava cu partea taiata in sus. In total vor rezulta opt astfel de rulouri.


Intr-un bol am batut 4 oua cu 400ml de smantana, 500ml de lapte si 80gr de zahar, condimentand cu putin extract de vanilie. Compozitia am turnat-o in tava, uniform,  si am lasat 20-30 de minute sa se patrunde painea. Am bagat apoi tava in cuptorul incins la 150de grade si am lasat-o pana s-a rumenit (cam o ora si jumatate).

Am servit-o imediat ce am scos-o din cuptor si nu m-am lasat pana nu am terminat si a doua portie.








miercuri, 27 iunie 2012

Ciorba radauteana






Daca va place ciorba de burta (mie imi place foarte mult) si vreti sa va delectati cu ceva mai light, reteta de mai jos e numai buna. E prima data cand am pregatit-o dar sigur nu va fi si ultima.

Am pus la fiert 2 bucati intregi de piept de pui (300gr) in 3 litri de apa si am lasat sa fiarba, adunand spuma din cand in cand.
Intre timp am curatat doi morcovi, o radacina de patrunjel, jumatate de telina mica, un cartof si o ceapa; in afara de ultima, am taiat legumele in bucati mai mari si le-am pus pe toate la fiert peste pui cand acesta a incetat sa mai faca spuma. Am lasat totul la fiert pana s-au inmuiat legumele si a fost fiarta carnea apoi le-am scos din zeama. Din aceasta am dat deoparte un polonic, pentru a folosi mai tarziu.



Carnea am desfacut-o in fasii si am pus-o din nou in supa. Legumele le-am pasat, le-am trecut prin sita si apoi le-am adaugat si pe ele in supa (un pont primit a fost sa adaug gogosari din otet, taiati fasii). Le-am lasat sa dea un clocot impreuna, am condimentat cu sare si piper apoi am tras oala de pe foc si am lasat sa se raceasca.



Intr-un vas am batut bine 2 oua apoi am adaugat smantana, cam 200gr, am omogenizat si am completat cu 3-4 catei de usturoi zdrobiti si supa ce a fost data deoparte mai devreme. Compozitia am turnat-o peste supa racita (sa nu se branzeasca), am acrit cu otet, dupa gust, condimentat cu sare/piper si am taiat o legatura de patrunjel deasupra.

E absolut delicioasa!






duminică, 24 iunie 2012

Tarta cu banane si migdale






In sfarsit am avut o dupa-amiaza libera si mi-am putut stavili pofta de dulce cu aceasta tarta cu banane si migdale.

Am avut 100gr de migdale, pe care le-am maruntit.
Intr-un vas am amestecat 230gr de faina cu 5 gr praf de copt si jumatate de lingurita de sare.
In altul am batut bine 2 oua cu 150gr de zahar si 100gr de unt topit. Am amestecat cele doua compozitii, am adaugat migdalele maruntite si 4 banane facute piure. Pentru placerea gustului, am scapat si cateva patratele de ciocolata injumatatite (vreo 5-6 bc).


Am turnat totul intr-o tava tapetata cu hartie de copt si am dat-o la cuptor pentru 30 de minute, acesta fiind deja incalzit la 180de grade.
Cand a fost gata am scos tava si am lasat tarta sa se raceasca. Am ornat-o cu zahar pudra si ciocolata rasa.

Pofta mare!